Debitorul în accepţiunea legislaţiei în vigoare este o persoană fizică sau juridică care datorează o suma de bani unei alte persoane, fie fizică sau juridică, ce poartă denumirea de creditor.
Deşi legiuitorul atât prin Constituţia României, cât şi prin Legile adoptate a pus la dispoziţia cetăţenilor o paletă largă de posibilităţi de adresare instituţiilor, puţini cunosc aceste drepturi. Unele dintre aceste drepturi sunt dreptul la informare şi dreptul de petiţionare.

Dreptul la informare

În relaţia dintre societăţile de colectare creanţe şi debitorii acesteia trebuie să ştim că debitorii au dreptul de a solicita informaţii suplimentare cu privire la debitele pe care le au.

În ultima perioadă băncile, dar şi alte societăţi ce furnizează servicii de utilităţi (telefonie fixă sau mobilă, furnizori de apă, gaze etc) apelează din ce în ce mai des la serviciile specializate oferite de societăţile de colectare creanţe. Acest lucru este normal, având în vedere că din ce în ce mai multe persoane întâmpină dificultăţi la plata facturilor, ajungând uneori să nu mai poată acoperi facturile curente. În aceste cazuri furnizorii apelează la serviciile specializate ale companiilor de management al creanţelor.

În momentul în care suntem sunaţi de către aceste companii de colectare creanţe, trebuie să ştim că acestea acţionează întotdeauna în baza unor contracte de mandat sau împuterniciri în vederea recuperării debitelor restante. Operatorii de call center nu pot dezvălui datele noastre cu caracter personal altor persoane decât persoanei debitoare. În momentul în care suntem contactaţi de aceste persoane, putem solicita, după identificare, date privind debitele pe care le avem, cum ar fi câte facturi avem restante sau care este valoarea penalităţilor.

Cu siguranţă societatea de colectare creanţe ne va pune la dispoziţie datele solicitate şi va încerca să găsească o modalitate de plată convenabilă.

Dreptul la petiţionare

Chiar dacă nu avem studii de specialitate, cu toţii am auzit sau am citit, fie în presă, fie în emisiunile televizate de “drepturile omului”, însă o mare parte dintre noi nu ştim ce să facem în momentul în care aceste drepturi ne sunt încălcate. O mare parte dintre noi ne resemnăm în momentul în care un drept ne este încălcat, însă trebuie ştiut că putem încerca să impunem respectarea acelui drept prin folosirea unui alt drept garantat de lege, prin dreptul la petiţionare. Acesta este garantat de Constituţie şi este foarte important pentru libertatea exercitării celorlalte drepturi.

Dreptul de petiţionare este de tradiţie în sistemul juridic românesc dar, deşi se adresează exclusiv cetăţenilor, este mai puţin cunoscut acestora. Exercitarea lui este o modalitate de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate. Dreptul de petiţionare poate fi exercitat fie individual, fie de către un grup de cetăţeni, fie de organizaţii.

Ce este practic petiţia?

Modalitatea prin care cetăţeanul are posibilitatea de a-şi valorifica un drept, de a cere o explicaţie cu privire la orice problemă personală sau de interes general. Dispoziţiile privitoare la petiţii sunt prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002. Conform art. 2, petiţia apare sub patru forme: cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea. Acestea pot fi formulate în scris sau prin email, iar prin intermediul lor petentul se adresează autorităţilor publice centrale sau locale (ex: primării, prefecturi), serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ teritoriale, societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local (ex: societăţile private de transport sau alimentare cu apă), precum şi regiilor autonome.

În O.G. nr. 27/2002 sunt cuprinse detalii privind: organizarea primirii petiţiilor; regulile de examinare şi rezolvare; controlul acestei activităţi şi răspunderile ce revin funcţionarilor publici pentru încalcarea dispoziţiilor respective. Legea nu diminuează dreptul în sine, ci prevede numai procedura şi responsabilităţile ce revin funcţionarilor publici.

Nu trebuie să uităm că pentru a primi un răspuns trebuie ca orice petiţie să cuprindă numele petentului împreună cu datele de identificare ale acestuia şi nu în ultimul rând trebuie semnată şi datată.

Trebuie să ştim că

Autorităţile publice sunt obligate să răspundă petiţiei în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la registratura instituţiei. Răspunsul primit ca urmare a petiţiei noastre trebuie să includă şi temeiul legal în baza căruia a fost soluţionată petiţia.

Pentru că acest drept nu poate fi îngrădit, trebuie să ştim că petiţiile sunt scutite de orice taxă.